Nu-s gras. Doar ca-mi calc tricourile pe lighean.
Dar sa încep.
Am fost la sala. Sala de sport.
Am vrut sa ajung la Barițiu, la biblioteca dar soarta m-a împins pe cărări necunoscute.
La Red Gym.
Un loc unde merg ăștia care n-au net acasă.
Nici nu mi-am băgat bine mecla pe ușă, că, de cum m-au văzut (aparatele) si-au frecat mâinile de bucurie, gantera pe gantera si disc pe disc.
Helcometrele si banca de împins la picioare m-așteptau zambind flegmatic iar banda de alergat și stepper-ul, planuiau cum sa-mi umple timpul cât mai eficient.
Toți baietii aia cu ceafa lată si bicepsu tridimensionat se uitau la mine ca la menajera firmei. (urma sa primesc un mop).
Mi-am luat pozitia aia de om cait, om care-si îmbrățișează destinul și cu strangere din buci m-am îndreptat catre primul aparat încadrat intre dioptrii, aparat, la care, când am ajuns, pe cuvânt de onoare, n-am știut ce sa-i fac. Sa-mi fac un selfie sau să bag un bănuț, sa primesc un Caffe lattee.… Citeste mai departe