Cand eram mic mi-am dorit o bicicleta. N-au fost posibilități.
Cu un bun prieten, si el doritor de bicicleta, dar la fel, fără posibilități, am "făcut rost" de una din vecini. Blocul de vis-a-vis. Dupa ce am vopsit-o in roz, (ce-a rezultat din combinația alb10-de-uși-cu-rosu-Galus-vopsea-ouă) ne-am înțeles s-o folosim cu rândul. O zi eu, o zi el. Bineînțeles, in ziua in care mi-a venit rândul a plouat. Nu s-a putut. A doua zi i-a venit lui randul, nu s-a putut. Era dreptul meu sa ma dau. El considera ca are intietate.
Nu avea. Nici vorbă. M-am enervat si nu i-am dat-o. Cearta a fost inevitabilă.
Azi asa, maine asa, deja nu ne mai înțelegeam si era clar. Trebuia s-o vindem. Pe bucăți. O roata eu, o roata el, un ghidon, eu, o şea, el. Totul era clarificat. Limpezit. Gata clătit. Stiam cum sa facem. 

Nu înțelegeam ceva. De ce imi cerea trusa cu chei speciale. Da' deloc ! Mi se cuvenea. 
In loc de trusă, i-am dat o pedală. 
La