Discuţie între el şi ea.
-Iubito, am să–ţi fac o confesiune ce-mi macină sufletul şi nu suferă amânare.
–Vai iubire, dar ce e atât de important ?!!
-Vezi tu, ţi–aş spune dar tu–mi eşti lumina uochilor !
Nu vreau să nu mai fim.
Să nu mai fim amândoi.
–Hai spune-mi, nu mă mai ţine ca pe jar !
–Îţi voi spune. Pentru că nu mai pot ţine doar pentru mine. Pentru unul e mult iar noi am jurat că-n orice frază rostită, orice lucru gândit vom pune un „noi duoi” !
-Dar ce, pentru numele lui Dumnezeu, întrebă ea cuprinsă de panică ?!!
–Îţi spun ! Ştii periuţa aia de dinţi pe care o iubeai, aia roz cu chipul unei girafe pe mâner ?
Am scăpat-o-n budă !
Am fost un neglijent.
Iar din vina mea, acum, pluteşte singurică pe apele mărilor şi oceanelor, şi nu mai pot … Citeste mai departe

Bând patru beri și filosofând de 14, am ajuns la următoarea concluzie…
„Fericirea…pff… e un, cum îi zice, că-s praf…pfff… efect secundar al propriilor…să moară Bibu…al propriilor fapte, nu un scop în…în sine…Bineee, măăă!!!”
După care, am primit două palme și-o cafea neagra ș’amară ca sufletul meu.(palmele, c-am fost confundat cu Poptamas iar cafeaua pentru ca…..n-au avut cu ce să mă opărească mai bine..).