Se iau vreo doi-trei cartofi marisori, se spala in apa rece apoi se ia o cana de zeama varza(zeama e buna, nicidecum varza)
Se aseaza cana pe blatul din bucatarie, chiar langa aragaz si se da drumul la foc.
Se introduc cartofii in cuptor, apoi dupa ceva vreme se verifica de-s copti.
Cu mana descoperita, (neprotejata), se ia usurel de tot, cartoful incins, foarte incins si urland, se da drumul pe parchet.
Se face o pirueta cu deştele-n gura.
Cu toate deştele.
De preferat ale tale.
Apoi de emotie, se bea zeama de varza.
Cartoful se culege de pe jos iar cu podul palmei, lovind puternic, se face piure.
Se separa, ce-a mai ramas, de coaja si se serveste impreuna cu ceilalti cartofi, foarte transpirat.
Pofta buna !
Sursa masa si dansul, eu pe Netlog.

Intruna din zilele astea, mai precis cu o zi inainte de revelion, am fost invitat acasa la niste buni prieteni, la o portie de racitura.
Bineinteles ca am omis din start faptul ca, chiar, cu o zi in urma, halisem ultima portie din racitura proprie.
N-am vrut sa merg, chiar deloc, dar dupa multe staruinte am cedat.
Sa va dau o mostra din discutia avuta.
Din toata discutia.

-Bah, vii la o racitura ?
-Da !

In nici zece minute eram in capul mesei, cu apa-n coltu’ gurii, asteptand, in acorduri de mars nuptial, portia de piftie.
Eram lesinat de foame. A fi putut manca si o bucata de PAL.
PAL melaminat.

Acum, cum sa va zic…sa va pun in tema ca sa intelegeti ce sentiment am avut la vederea bolului plin.

Intriga si mirare dar si teama. Astea erau sentimentele ce-mi bantuiau creierii.
Nici nu stiu ce ma nelinistea mai mult, gheara aia de gaina ce iesea pe jumatate din farfurie sau faptul ca tinea degetul din mijloc indreptat … Citeste mai departe

Am deschis televizorul, de obicei n-o fac. N-o fac pentru stiri. Eventual apas pe unu din butoanele telecomenzii, butoane care ma trimit intr-o lume a naivitatii(poate nu doar a mea), a filmelor ce ma fac de-mi storc o lacrima, sau, aproape ma fac sa sar de bucurie la un final neasteptat, unul cu happy-end. Asta-s eu. Un copil mic, intr-un trup mare.
Dar indeajuns de lucid incat sa cantaresc lucurile pana devin plictisitor.
Sper sa n-o fac chiar acum.
Mi-a parut rau c-am deschis televizorul, de ce, pentru ca un film cu o poveste trista, oricand gaseam si-n alta parte.
Doar ca de data asta s-a intamplat ca povestea s-o gasesc, in direct la tv, si cu referire la evenimentele ce-l privesc pe Sergiu Nicolaescu, un mare actor si regizor roman. Poate cel mai mare pe care l-am avut.
„Scandal, scandari, incinerare, sotie huiduita si iar proteste.”
Lucruri ce nu trebuiau spuse sau urlate. Eventual, doar gandite si-atat.
Motive de rahat.
Romanul(nu tot romanul) cauta nod in papura pentru orice … Citeste mai departe