Asteptam la coada.
Multime multa. Oameni preocupati, cufundati in ganduri. Oameni pentru care timpul nu e o unitate de masura a orelor ci mai degraba o piedica.
Eu doar cascam gura.
Curiozitatea ma-mpingea sa vad la ce e coada, poate se dadea lapte, banane. Banane, care urma sa le pun sus pe dulap sa se coaca.(inca ma urmaresc vremurile alea)

Intreb cat e ceasul. Mi se oprise mobilul si eram doar curios.
– Aveti un ceas?
Ma si gasisem cui sa ma adresez.
– Da! E 12.
Cefosu pe care il intrebasem, in momentul in care s-a uitat dupa ceas i-a iesit la iveala un tatuaj, tatuaj cu ceva sirena(sirena nu era de uzina) si ceva ancora.
Langa, un nume de fata. Geta. Nume cu referire la sirena ce i-a incantat viata si cordul, deci nu la ancora.

Imi zice, fratica, n-ai o tigara ? Si rade.
Intre buza de jos si dintii tot de jos avea o frunza de patrunjel.(daca o avea intre buza de jos si dintii de … Citeste mai departe

Si chiar as manca.
O rosie de-aia coapta, parguita, care de-o scapi pe jos sa iasa ketchup.
Sa arate ca o portocala ca si dimensiune dar care sa miroasa ca o rosie.
Stiti voi de care.
Rosiile ce cresteau in gradina bunicilor, alea care de mature ce erau, crapau pe vrej.
Alea care chiar daca nu erau rosii, ci usor portocalii, aveau gust si miros de 1000 de ori mai pregnant, mai placut decat rosiile rosii ce le gasim acum in piata sau supermarket.
As manca si-o rosie verde, patlageaua aia ce-o introduci in butoi, toamna, ca sa se faca gogonele.
Pariez ca si aia are gust mai bun decat ce cumparam acum.

Sarind peste faptul ca o rosie e doar rosie, si atat, imi vine sa-mi dau palme ptr ca o cumparam de la turci, greci sau eschimosi.
De ce viata mea, trebuie sa fie importate de acolo, cand si-aici sunt de toata p…a ?
In fine…alta discutie.
Pe vremuri, lumea se straduia sa le faca din material plastic … Citeste mai departe

Eram in perioada de dupa `89. Ajutoarele din strainatate ce se ofereau in scoli erau la ordinea zile iar bucuria pe masura.
Primeam haine, incalaminte, vitamine efervescente(vitamine ce trebuiau luate cate una pe zi- eu luam un pic mai multe – juma` de tub )
Apareau cei responsabili cu impartitul cadourilor, si le desartau de prin saci si cutii, pe banca, pe banci.
Invingatorii capatau crema, invinsii, drojdia.
Deci dupa ce imparteam coate si luam picioare in cap, plecam radiind ca niste becuri cu incandescenta sa vedem cum ne vin, daca ni se potrivesc si daca/ chiar ne plac. (e vorba de haine…nu-mi asortam vitaminele cu restul tinutei)
Majoritatea aratam ca decupati din „Urzica”, dar tocmai ce inventam cuvantul „cool”.
Cool era si perechea mea de cizme galbene, cizme turnate, avand pe talpa verde, frumos incadrat, un soare si el tot galben(deci si in Germania soarele era la fel)
Cand le purtam, laudarosul de mine, mai ca-ncepea sa semnalizeze cu degetul indreptat catre ele.
Imi amintesc ca-mi erau mici. Dar … Citeste mai departe

Sa va povestesc despre momentul descoperirii cafelei, probabil stiti, dar va zic.
De fapt stiti cu totii.
Dar tot va zic.
Cica, un preot de prin Africa, in timp ce-si…pazea caprele(era sa zic, prajea…) a abservat ca dupa ce haleau fructele unui arbust, incepeau sa fie mai comunicative, faceau glume nesarate, behaiau a mishto, cantau olaritii si faceau tumbe….tot la mishto.
A zis sa puna de-un expreso.
Le-a cules.
A exclamat fericit, bineinteles in limba bastinasa…”A gu gu, hanga panga..viata mea, 10x goot !” echivalentul romanescului…”Multumesc, Doamne ca-s ciumeg !”, si s-a apucat sa fiarba boabele.
Efectul…
Minunat !
S-a cacat pe el.
Bause cafeaua dimineata si buda fiind prea departe, s-a scapat.
Pe el.
In fine.
S-a scapat pe el pana prin 1822 cand au descoperit francezii, adevaratul expresso… (francezii si cafeaua = fix pix).
Norocul lui, nu de-alta dar incepuse sa-l cam usture curu.
Ok.
Deci cam asta e legenda descoperirii cafelei.
The end!
********************
Daca sunteti curiosi despre Arhimede, imediat va voi face lumina.
Deci baietica asta, … Citeste mai departe